Probleme pentru FCSB! Contra a scos la iveală o accidentare a lui Budescu: „De aproape o lună are probleme”. Ce spune selecționerul despre amicalul cu Argentina de la Buenos Aires

Probleme pentru FCSB! Contra a scos la iveală o accidentare a lui Budescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționerul Cosmin Contra a vorbit despre forma pe care o traverseză echipa națională, posibilitatea ca România să joace un nou meci amical cu Argentina și accidentarea lui Budescu, la finalul meciului demonstrativ disputat în Sala Agronomiei. Contra a făcut parte din echipa lui Marica, dar cei de la TAO United, campioni mondiali în turneul Neymar Jr’s Five, au triumfat la final.

Despre forma pe care o traversează echipa națională: „Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, trebuie să avem continuitate. Băieții își doresc să câștige fiecare meci, indiferent de condiții, de adversar. Cred că ăsta e marele câștig în cele șase luni de când am preluat echipa națională. Important e să avem aceleași rezultate și în meciurile oficiale. Primul obiectiv este câștigarea Ligii Națiunilor, iar apoi calificarea la EURO.”

Despre amicalul cu Argentina, despre care s-a spus că ar putea avea loc la Buenos Aires: „Sunt discuții, dar nu știu dacă se va ajunge la un numitor comun. Trebuie să așteptăm.”

Despre finalul dramatic al Turneului de Elită de Ploiești, în urma căruia România U19 a ratat calificarea la EURO 2018: „Știu cum te simți după pierderea unei calificări. Trebuie să-i lăsăm să se liniștească puțin. Și din înfrângeri se învață. Aveam mare încredere că ne putem califica, dar viața merge înainte, fotbalul merge înainte. Trebuie să facă pasul spre naționala de tineret, după spre naționala mare și să nu mai repete greșelile din meciul cu Ucraina.”

Despre situația lui Budescu, despre care s-a spus că ar putea pleca de la FCSB: „Nu știu nimic de ‘Budi’. Are o problemă la genunchi, o tendinită pe care o are aproape de o lună de zile. E clar că nu este 100% în momentul de față. Vedem dacă se va transfera, vedem ce se va întâmpla.”

Despre meciurile din sferturile Ligii Campionilor: „Cred că Real va câștiga cu 1-0 la Juventus, în prima manșă. Real are ceva magic cu această competiție, anul trecut nu le dădea nimeni șanse și au câștigat. Anul ăsta au fost foarte slabi în campionat, au pierdut titlul încă din prima jumătate a sezonului, iar în Ligă sunt acolo. E clar că este una dintre favorite.”

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Halep nu scapă de ITIA. Anunțul agenției aruncă în aer circuitul WTA
Halep nu scapă de ITIA. Anunțul agenției aruncă în aer circuitul WTA
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…